EXCLUSIV VIDEO | Cât ar dura lucrările la noua magistrală de metrou din Capitală. „Este o lucrare de 2,5 miliarde de euro”

Publicat: 25/04/2023, 07:00
Actualizat: 25/04/2023, 11:01

Lucrările la noua Magistrală 4 de metrou ar putea fi demarate la începutul anului viitor și ar dura cinci sau șase ani, acesta fiind un termen „absolut estimativ”, a spus Rareș Hopincă, city manager al Sectorului 5, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”. 

„În ceea ce privește Magistrala 4, mă bucur să anunț că am ajuns la un consens cu Ministerul Transporturilor, cu Metrorex, cu Sectorul 4, care a fost alături de noi și am vorbit aceeași limbă de la început, și cu Consiliul Județean Ilfov. Am cerut deja Consiliului General încuviințarea pentru a face această asociere, având drept lider de proiect Sectorul 4, și, împreună, noi vom implementa proiectul Magistralei 4”, a mai spus Rareș Hopincă, la emisiunea „Cu Gândul la București” de luni seară.

Potrivit lui Rareș Hopincă, proiectul de continuare a Magistralei 4, care are o valoare de 2,5 miliarde de euro, poate fi realizat într-un termen rezonabil.

„Este un proiect de 2,5 miliarde de euro, aproximativ, care pleacă de la Gara de Nord și se duce până la Gara Progresul. Trece prin fața Catedralei Mântuirii Neamului, se duce către Uranus, Autogara Filaret, Eroii Revoluției și continuă pe Șoseaua Giurgiului până la Progresul.

Repet, este un proiect de 2,5 miliarde de euro, este un proiect foarte greu, dar împreună cu Sectorul 4, care are deja experiența extinderii M2 în zona Berceni, cred că vom putea să-l implementăm într-un timp rezonabil”, a precizat Rareș Hopincă.

„Paradoxul unui proiect complex nu este lucrarea în sine, ci birocrația”

City managerul Sectorului 5 susține că, de cele mai multe ori, problemele birocratice sunt mai dificile decât lucrările în sine.

„Paradoxul unui proiect complex nu este lucrarea în sine, ci este acest hățiș birocratic de care de cele mai multe ori ne lovim pentru implementarea proiectului. Aș spune că nu săpătura este problema, ci plimbatul este problema. Când avem experiența colaborării cu alte instituții, sunt încrezător că proiectul va merge mult mai repede și mult mai bine, și mizez pe experiența Sectorului 4 în a pilota acest proiect de metrou în Municipiului București”, a afirmat Rareș Hopincă.

Administratorul public al Sectorului 5 a precizat că lucrările la această magistrală ar putea dura cinci sau șase ani.

Din discuțiile pe care le-am avut cu colegii mei de la Sectorul 4, lucrările ar putea începe în primele luni ale anului viitor, poate cu puțin noroc chiar în ultima parte a acestui an, iar lucrările ar putea dura cinci sau șase ani, depind de foarte mulți factori, și acest termen este unul absolut estimativ, pentru că în teren ne putem lovi de multe probleme care să ducă la întârzierea graficului de execuție”, a mai spus Rareș Hopincă, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Noua linie, care este o continuare a Magistralei 4, va pleca de la Gara de Nord și va avea 14 stații:

  • Gara de Nord
  • Știrbei Vodă
  • Bogdan Petriceicu Hașdeu
  • Uranus
  • George Rozorea
  • Chirigiu
  • Stația Filaret
  • Eroii Revoluției 2
  • George Bacovia
  • Toporași
  • Nicolae Cajal
  • Luică
  • Giurgiului
  • Progresul

Întreaga emisiune cu Rareș Hopincă poate fi urmărită AICI:

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online